"The notes you don't play are as important as the ones you do" – Miles Davis

Archive for the ‘Sweet Escape’ Category

Micul meu Mowgli

Episodul 24

Dimineaţa asta mirosea a mare, a ceai de lămâie, a cafea. Era una dintre acele dimineţi desprinse din reclame. Ai fi aşteptat din moment în moment ca în imagine să apară vreun odorizant de interior sau o cutie cu vopsea lavabilă. Dar în imagine nu apăreau reclame.

El se trezea întotdeauna înaintea ei. Ea era leneşă, alintată. Avea scuza că se culca mai târziu decât el. Mult mai târziu. Aşa că se desprindea mai greu din visele de dimineaţă. Lăsa mai greu în urmă poveştile ţesute cu vrajă,  croşetate cu minuni, cu gust de nuci, gutui şi miere.

  • Ştii ce mi-ar plăcea?
  • Îhm…
  • Ştii?
  • Îhm… Dorm..

(more…)

Advertisements

Viaţa ei nu încape într-o cutie

IMG_2875

Episodul 23

Avea când şi când sentimentul că, dacă ar trebui să mobileze o casă cu lucrurile ei, n-ar reuşi. Fiindcă nu avea multe lucruri. Cărţi, un şevalet, sute de tuburi de culori, pensule, trei urşi din pluş şi zeci de fulare şi mănuşi. Cumva paradoxal, fiindcă ea ura iarna… Avea totuşi şi o pereche de patine pe gheaţă. Una peste alta, lucrurile astea ar fi încăput, poate, într-o cutie. O cutie mare. Ştia că, dacă s-ar fi ghemuit, ar fi încăput şi ea în cutie… Le-ar fi putut, deci, băga pe toate astea într-o cutie. Inclusiv pe ea.
Cu restul însă ce era de făcut? Unde ar fi băgat restul? Unde ar fi înghesuit tot ce nu încăpea în cutia asta mare?

(more…)

Omul care m-a iubit cât cerul

Episodul 22

 

Cei mai grei ani sunt anii fără tine. Anii în care nu mă mai pot întoarce. Anii în care nu te mai pot vedea şi auzi.

 

Cei mai grei ani sunt anii în care realizez că am crescut. Că nu pot să mă urc în maşină ca să fug de toţi şi de toate, chiar şi de mine, pentru a ajunge, în cele din urmă, la tine. Numai şi numai la tine. Căci tu mă primeai mereu la fel, indiferent cât timp trecuse de când venisem ultima dată. Am crezut că dacă mă pot preface că timpul nu trece, am să reuşesc cumva să-l păcălesc. Am crezut naiv, prosteşte că am să te găsesc mereu.

(more…)

Drumul care m-a găsit. Mereu, mereu

Episodul 21

„Drumul meu. Înainte şi înapoi. Şi din nou înainte. Oriunde m-aş afla. În fiecare zi, în fiecare noapte, în fiecare ceas, în fiecare vis. În fiecare rătăcire. În fiecare cădere. Şi am avut câteva căderi. În fiecare durere. Iar durerea revine la intervale regulate, uneori mai mare, mai grea, mai urâtă decât am crezut vreodată că pot suporta.

Şi eşti aici. Mereu aici. Mereu lângă mine. Mereu, mereu… Dincolo de timp, de ani, de anotimpuri. În cel mai nesuferit ger, în cea mai frumoasă dintre primăveri, în cea mai aşteptată vară. Şi eşti şi toamna. Atunci m-ai găsit. (more…)

Omul – iubire

Episodul 20

Să ierţi. Să adormi obosit, la finalul unei zile în care reproşurile nu şi-au avut rostul, o zi din aceea în care cuvintele par să nu te mai asculte, căzând în cascade. O zi în care sunt prea puţine grade şi prea puţine mâini calde. O zi în care ţi se face un pic frig.

Să dormi, să te trezeşti ca să iubeşti din nou acelaşi om, cu mai mult dor. Până când, până unde? Mereu, fără cale de întoarcere. Drumurile sunt acum doar înainte, nu şi înapoi. Să iubeşti omul care, fără să vrea, fără să vrei, s-a mutat cu totul în inima ta. Cu zgomot, cu tăceri, cu prezenţe, cu absenţe, dărâmând zidurile ca să se facă lumină şi spărgând liniştea în cioburi mii şi mii. Omul care a adus în tine furtuna ca să se facă totuna cu ea. Omul care a redesenat totul. Care a bătut la uşa viselor tale şi care şi-a făcut culcuş în ele. Şi care nu mai pleacă niciodată. Nici nu mai vrea, nici nu mai poate. Nici tu nu mai vrei. Nici n-ai putea. Căci e aici, acum, e visul şi medicamentul, e ţărmul şi e totul. E omul-iubire, de dincoace şi de dincolo, e acum şi e mereu.

Image

Spune-mi, cum se iubeşte?

Episodul 19

 

–      Mi-a fost dor de tine…

–      Şi-n somn?

–      Şi-n somn… Sau mai ales în somn…

 

Şi-n somn îi era dor de el. Şi în vis. Şi-n bine. Şi-n durere. Numai în fericire nu-i ducea dorul. Fiindcă fericirea era el. Ciudat cum conceptele care ne par abstracte, stările pe care nu le putem atinge înseamnă, uneori, un om.

A visat că a întrebat-o cum vrea să o iubească.

„ – Cum vrei să te iubesc? În câmp de păpădie? Să fac din cer o pătură? Cum se iubeşte? Cu ce viteză? Pentru cât timp? Cu câte mâini? Cu câte inimi? În câte dimineţi? În câte zile? În câte nopţi? Cu câtă foame, cu câtă sete de tine? Cu cât dor? Spune-mi, cum se iubeşte? În câte căni de cafea? Pe care dintre drumuri? În pauza câtor respiraţii? În câte căderi? În câte ridicări? Spune-mi, te rog? Cum se iubeşte? Ca într-un carusel? Ca pe-un copil să te iubesc? Ca pe-o comoară ascunsă? Ca pe-o prăjitură cu vişine, coaptă în casă? În ploaie de vară? În ger? În zăpadă? Cum se iubeşte?

–      Nu ştiu cum se iubeşte. N-am niciun îndreptar, niciun ghid despre asta… Ştiu doar cum mă iubeşti tu. Şi cum te iubesc eu.

–      Cum?

–      Fără cale de întoarcere”.Image

Nici acum nu ştiu

Episodul 18

Nici acum nu ştiu cum faci ca macii să înflorească în miez de iarnă. Nici acum nu ştiu de ce am senzaţia că am mâncat lalele galbene. Sau de ce pielea ta are gust de tort de ciocolată. De ce am uneori, brusc, impresia că aş încerca toate mirodeniile, toate aromele, toate condimentele lumii. Sau că aş mânca în continuu caise confiate.Image

Nu înţeleg de ce vii şi pleci şi iar vii şi iar pleci, fără să pleci, de fapt, niciodată. Pentru că eşti cu mine mereu. Chiar şi atunci când n-am cum să te-ating sau să te văd. Şi nici nu ştiu de ce tot fugi, de cine te ascunzi, cu cine te tot joci de-a baba oarba. Şi ştii de ce? Fiindcă şi dac-ai să pleci, tu tot aici rămâi. Ca să-mi legi visele cu fundă, să-mi picuri dimineţile în somn, să-mi fii şi ceas, dar şi busolă, termometru şi medicament.

Asta i-ar fi spus în dimineaţa asta. Dar ea abia acum se trezea, cu visul încă pe pleoape, întinzându-se leneş de parcă timpul n-ar mai fugi.

–         Mi-a fost dor de tine…

–         Şi-n somn?

–         Şi-n somn… Sau mai ales în somn…