"The notes you don't play are as important as the ones you do" – Miles Davis

Universitatea Ovidius din Constanța
Domeniul: Științele comunicării
Specializarea: Jurnalism
Acreditare: 2008
Facultatea: Litere
Tel: 0040 241 551773 / Fax: 0040 241 650444
Adresa: Aleea Universității nr.1, Campus, Corp A, Constanţa 900472, România
E-mail: jurnalismovidius@gmail.com / Tel: 0761 450 588

Cifră de școlarizare: 75 de locuri
Locuri la buget: 15
Durata studiilor: 3 ani
Taxa de școlarizare: 3200 lei (an)

Evaluare admitere:

  1. Probă orală pentru testarea aptitudinilor de creativitate și expresivitate (nota minimă 5) – Pondere 50%

Bază de date subiecte:
http://litere.univ-ovidius.ro/admitere/modele-de-subiecte

  1. Media generală a examenului de bacalaureat – Pondere 50%

Calendar admitere 2017:

Sesiunea iulie

12-20 iulie:  Înscriere –  Platforma de înscriere on-line va fi activă începând cu data de 12 iulie 2017, ora 14:00
21 iulie: Afișare liste verificare
24 iulie: Desfășurare Probe concurs admitere
25 iulie: Afișare liste provizorii
26-28 iulie: Înmatriculări
29 iulie: Afișare liste definitive (care se vor actualiza)
30-31 iulie: Înmatriculări în urma actualizării listelor definitive
31 iulie: Afișare liste finale, cu candidații declarați admiși şi înmatriculați

Sesiunea septembrie
4 – 7 septembrie: Înscriere
8 septembrie: Afișare liste verificare
9 septembrie: Desfășurare Probe concurs admitere
10 septembrie: Afișare liste provizorii
10 – 12 septembrie: Înmatriculări
13 septembrie: Afișare liste definitive (care se vor actualiza)
13 -14 septembrie: Înmatriculări în urma actualizării listelor definitive
15.09.2017 – Afișare liste finale, cu candidații declarați admiși şi înmatriculați

Taxă de înscriere la admitere: 100 lei
Taxă de înmatriculare: 100 lei

 

Sursa: Blogul Specializării Jurnalism UOC

Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a fost condamnat, luni, de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti la patru ani de închisoare cu suspendare în Dosarul retrocedărilor. Nicuşor Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), a primit trei ani de închisoare cu suspendare în acest dosar, în vreme ce omul de afaceri Cristian Borcea, fostul acţionar al clubului Dinamo, a fost achitat. Este prima decizie a instanţei în acest dosar, după nouă ani de la trimiterea în judecată.

Alţi 26 de inculpaţi din acest dosar au fost achitaţi. Este vorba despre actuali sau foşti angajaţi ai Primăriei Constanţa şi ai Consiliului Judeţean Constanţa. De menţionat este şi că magistraţii Curţii de Apel Bucureşti nu au dispus despăgubiri civile în acest caz, deşi prejudiciul se ridică, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la 114 milioane de euro, din care 77,77 milioane, în dauna statului, 36,16 milioane de euro, în dauna municipiului Constanţa.

În acelaşi dosar, Constantin Racu, fostul şef al Direcţiei de Administraţie Publică Constanţa, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. Tot la trei ani cu suspendare a fost condamnat şi Dragoş Săvulescu, fost acţionar al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti.

Aceeaşi pedeapsă a fost dispusă în cazul fostului şef al Direcţiei Patrimoniu din Primăria Constanţa, Ramona Dospinescu, al fostului şef al Direcţiei Tehnic – Investiţii, Ion Marica, al fostul consilier juridic Cristian Talpău şi al Norei Chircă, de asemenea consilier juridic.
Magistraţii au decis, de asemenea, achitarea lui Aurel Jean Andrei, notar public şi soţul preşedintelui Tribunalului Bucureşti Laura Andrei, a lui Bogdan Ghiţulescu, consilier juridic, şi a lui Dan Miron, fost consilier local.
Instanţa a încheiat pe data de 7 aprilie dezbaterile în Dosarul retrocedării din Constanţa,dosar  care se judecă de nouă ani la Curtea de Apel Bucureşti.
Avocaţii lui Radu Mazăre au cerut achitarea acestuia, pe motiv că retrocedările s-au făcut în baza votului dat de reprezentanţii Consiliului Local Constanţa, iar Prefectura Constanţa nu a obiectat nicicum în urma votului.
Amintim că procurorii DNA au cerut instanţei pedepse maxime, raportat la faptele comise, pentru Radu Mazăre, pentru Nicuşor Constantinescu, fostul preşedinte al CJC, şi pentru Cristian Borcea, iar pentru alţi inculpaţi au solicitat să se constate încetarea procesului penal pe motiv că faptele s-au prescris, în condiţiile în care acest dosar se judecă de aproape nouă ani.

Consiliul Local Constanţa nu s-a constituit parte civilă în dosar

În martie 2008, Consiliul Local Municipal Constanţa dezbătea, în cadrul unei şedinţe, posibilitatea de a se constitui (sau nu) parte civilă în Dosarul retrocedărilor, ca urmare a adresei DNA numărul 29564 din 25 februarie 2008. Consilierii locali constănţeni au respins însă, în unanimitate, perspectiva constituirii ca parte civilă a CLM, în eventualitatea recuperării prejudiciului. La finalul şedinţei CLM, fostul primar declara: “Domnilor, vă mulţumesc pentru faptul că interesele politice n-au stat mai presus decât libertatea oamenilor. Politica e politică, iar dreptatea, eu cred că trebuie să fie dreptate pentru oricine. Mulţumesc!”.

Amintim că Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a fost trimis în judecată de DNA în  octombrie 2008, alături de alte 36 de persoane, printre care foşti şi actuali funcţionari din Primăria Constanţa şi Oficiul de Cadastru, mandatari şi notari publici, în dosarul privind atribuirea nelegală a unor suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză. În total, potrivit procurorilor, aproximativ 100 de hectare. Prejudiciul a fost estimat de DNA la aproximativ 114 milioane de euro.

Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat decizia în acest dosar luni, după opt amânări.

Sursa foto: ziuact.

Aproape un deceniu. De atât timp durează războiul în instanţă pentru colecţia de lucrări de la Muzeul „Dinu şi Sevasta Vintilă”, secţia din Topalu a Muzeului de Artă Constanţa. Este vorba despre 228 de lucrări de pictură, grafică şi sculptură. Sunt opere de artă semnate de Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Alexandru Ciucurencu, Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, Corneliu Baba, Octav Băncilă, Theodor Aman. Aşadar, o parte deosebit de importantă a artei plastice româneşti, lucrări clasate în categoria Tezaur a Patrimoniului Cultural Naţional Mobil. Lupta se duce între Mario Vintilă, urmaşul doctorului Gheorghe Vintilă, donatorul colecţiei de la Topalu, şi Muzeul de Artă Constanţa.

19250368_1343236142412341_337661897_o

Conflictul a debutat în 2008. Mario Vintilă, urmaşul lui Gheorghe Vintilă, revendică donaţia pe care doctorul a făcut-o, în 1960, Muzeului de Artă Constanţa. „Din 2008 ne luptăm în instanţă. Doctorul Vintilă a avut trei căsătorii din care nu a rezultat niciun copil. Fiica menajerei, în vârstă de 15 ani, a făcut un copil atunci când doctorul avea 68 de ani. A pretins că este al lui şi justiţia i l-a atribuit, pe principiul din timpul comunismului, acela că orice copil trebuie să aibă un tată. Doctorul a considerat că este o umilinţă să i se dea câştig de cauză fiicei menajerei. Eu l-am cunoscut pe doctor, era muzeograf principal la Muzeul de Artă, a fost colegul meu ani de zile şi vorbea mereu despre această nedreptate: i se băga pe gât un copil care nu era al lui, pentru că el avea certificat de la Mina Minovici care atesta faptul că nu poate face copii”, explică Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanţa.

„Lucrările pot fi evaluate la câteva milioane de euro”

19238640_1343235352412420_1409059348_o

 

Doina Păuleanu este una dintre figurile proeminente ale vieţii culturale din Constanţa, dar şi din ţară, reputat critic şi istoric de artă. Absolventă a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” Bucureşti (astăzi Universitatea de Artă Bucureşti), secţia Istoria şi teoria artei, Doina Păuleanu este expert al Casei de Licitaţii Artmark. De-a lungul timpului, a publicat o serie de lucrări de istoria artei, imagologie, antropologie urbană şi management cultural. Doina Păuleanu a fost distinsă cu premiul Academiei Române pentru istoria artei, pentru lucrarea „Constanţa 1878-1928. Spectacolul modernităţii târziu”. De asemenea, în 2016 a fost laureată cu premiu special la Gala „Oamenii Timpului”. Din 2008, unul dintre obiectivele carierei sale a devenit păstrarea colecţiei de la Topalu ca secţie a Muzeului de Artă Constanţa, aşa cum este încă din 1961.

Revenind la Mario Vintilă, declarat fiul doctorului Gheorghe Vintilă, directorul Muzeului de Artă Constanţa susţine că „acest urmaş nu a fost niciodată la Topalu”. „Noi l-am îngropat pe doctor, noi i-am făcut parastasurile”, declară Doina Păuleanu.

Ceea ce invocă urmaşul lui Gheorghe Vintilă este o încălcare a clauzelor donatale prin nerespectarea condiţiilor de păstrare şi conservare a lucrărilor pe care doctorul le-a donat Muzeului de Artă Constanţa. De la momentul debutului procesului în instanţă, în anul 2008, Muzeul „Dinu şi Sevasta Vintilă” din Topalu respectă însă integral condiţiile muzeale actuale. „În istoria muzeului au fost nenumărate lucruri care nu au fost în regulă, pentru că asta a fost ţara, eu nu sunt de vină că a fost comunism în România, că n-a fost lumină, că toaleta era în curte… Din 1998 până în 2006 noi am fost în litigiu cu proprietarii clădirii muzeului, care au solicitat clădirea şi care au câştigat. În toată această perioadă clădirea era aşa cum era, o clădire de ţară, însă noi am încercat tot timpul să o aducem la standardele muzeale de atunci. Fiind o clădire în litigiu şi nu am avut voie să băgăm bani publici în ea. Proprietarii au câştigat clădirea, dar noi am făcut rost de bani, am cumpărat-o şi din momentul acela am făcut totul pentru ca ea să fie adusă la standardele contemporane ale muzeografiei. Asta a comportat însă un buget de timp. Anterior, muzeul a fost ca toate muzeele din ţară, n-a fost nici mai bine, nici mai rău. Dar în 2008, când a pornit procesul, clădirea era foarte în regulă”, a declarat directorul Muzeului de Artă Constanţa

19349403_1343236139079008_323683854_o

În ceea ce priveşte lucrările semnate de unii dintre cei mai semnificativi artişti plastici români şi găzduite de muzeul din Topalu, acestea nu au fost evaluate, dar Doina Păuleanu estimează că valoarea lor ar putea ajunge la câteva milioane de euro. „Lucrările pot fi evaluate la câteva milioane de euro, dar nu s-a făcut evaluarea. În general, nu s-a făcut evaluarea patrimoniului din România, din mai multe pricini. Aşa cum estimez eu, valoarea lucrărilor se ridică la câteva milioane de euro”, susţine criticul de artă.

„Nu avem dreptul să ne pierdem muzeele publice”

 Până la momentul actual, Muzeul de Artă Constanţa a câştigat toate procesele. Dosarul se află acum la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, iar noul termen a fost stabilit pentru data de 19 septembrie. Luna aceasta, Muzeul de Artă a solicitat însă instanţei recuzarea judecătorilor, pe motiv că în dosar ar fi fost admise probe ce nu ar face obiectul procesului.

 „Mi s-a cerut să aduc un morman de hârtii, fişe de conservare, de restaurare. Mi se cer acum mandate în baza cărora lucrările de la Topalu au fost date în marile expoziţii ale ţării. Nu se poate aşa ceva! E secţia noastră, cum să nu le dăm?!? Faptul că în toate marile retrospective au fost atâtea lucrări de la Topalu consfinţeşte o dată în plus valoarea lor. Este o nebunie, e inadmisibil!”, a declarat criticul de artă, mărturisind că se teme că, odată cu admiterea unor probe noi, procesul ar putea fi rejudecat, dar subliniind că nu documentele cerute fac obiectul procesului intentat de Mario Vintilă.

19358788_1343236149079007_1216738782_o

Instanţa a respins însă cererea de recuzare a judecătorilor, formulată de Muzeul de Artă Constanţa. Înainte de aflarea acestei decizii, Doina Păuleanu a precizat că, în cazul în care instanţa va admite noi probe, va sesiza Consiliul Superior al Magistraturii şi va scrie preşedintelui României.

„Dacă cel care contestă donaţia ar avea cîştig de cauză ar fi o pierdere ireparabilă nu doar pentru Constanţa, ci pentru România. Nu avem dreptul să ne pierdem muzeele publice şi mai ales nu avem dreptul să scoatem din circuitul muzeal asemenea lucrări, pentru că ele ar putea fi vândute şi ar intra în nişte case de unde nu ar mai fi accesibile cel puţin o generaţie, două. Şi asta ar fi o pierdere – după părerea mea – pentru întreaga artă românească, noi nu mai avem un muzeu comunal de valoarea acestuia. Cred că este unul dintre cele mai valoroase din Europa, dacă nu chiar cel mai valoros de acest fel, pentru că este un muzeu cu statură naţională. În general, muzeele din comunităţile locale sunt muzee naţionale, dar acesta este un muzeu cu aspiraţie şi cu rang naţional. Nu mai puţin important, ar fi nedrept pentru memoria doctorului, a cărui mare realizare în viaţă a fost acest muzeu”, a explicat directorul Muzeului de Artă Constanţa.

 

Întregul material pe Justiție Curată.

Micul meu Mowgli

Episodul 24

Dimineaţa asta mirosea a mare, a ceai de lămâie, a cafea. Era una dintre acele dimineţi desprinse din reclame. Ai fi aşteptat din moment în moment ca în imagine să apară vreun odorizant de interior sau o cutie cu vopsea lavabilă. Dar în imagine nu apăreau reclame.

El se trezea întotdeauna înaintea ei. Ea era leneşă, alintată. Avea scuza că se culca mai târziu decât el. Mult mai târziu. Aşa că se desprindea mai greu din visele de dimineaţă. Lăsa mai greu în urmă poveştile ţesute cu vrajă,  croşetate cu minuni, cu gust de nuci, gutui şi miere.

  • Ştii ce mi-ar plăcea?
  • Îhm…
  • Ştii?
  • Îhm… Dorm..

Read the rest of this entry »

IMG_2875

Episodul 23

Avea când şi când sentimentul că, dacă ar trebui să mobileze o casă cu lucrurile ei, n-ar reuşi. Fiindcă nu avea multe lucruri. Cărţi, un şevalet, sute de tuburi de culori, pensule, trei urşi din pluş şi zeci de fulare şi mănuşi. Cumva paradoxal, fiindcă ea ura iarna… Avea totuşi şi o pereche de patine pe gheaţă. Una peste alta, lucrurile astea ar fi încăput, poate, într-o cutie. O cutie mare. Ştia că, dacă s-ar fi ghemuit, ar fi încăput şi ea în cutie… Le-ar fi putut, deci, băga pe toate astea într-o cutie. Inclusiv pe ea.
Cu restul însă ce era de făcut? Unde ar fi băgat restul? Unde ar fi înghesuit tot ce nu încăpea în cutia asta mare?

Read the rest of this entry »

Episodul 22

 

Cei mai grei ani sunt anii fără tine. Anii în care nu mă mai pot întoarce. Anii în care nu te mai pot vedea şi auzi.

 

Cei mai grei ani sunt anii în care realizez că am crescut. Că nu pot să mă urc în maşină ca să fug de toţi şi de toate, chiar şi de mine, pentru a ajunge, în cele din urmă, la tine. Numai şi numai la tine. Căci tu mă primeai mereu la fel, indiferent cât timp trecuse de când venisem ultima dată. Am crezut că dacă mă pot preface că timpul nu trece, am să reuşesc cumva să-l păcălesc. Am crezut naiv, prosteşte că am să te găsesc mereu.

Read the rest of this entry »

Fluturii sunt liberi