"The notes you don't play are as important as the ones you do" – Miles Davis

    Primarul Constanţei: „Nimeni nu poate spune, în acest moment, când va fi reabilitat Cazinoul”

Cazino (84)

Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanţa, a anunţat, recent, că până la finalul lunii martie va fi cunoscut calendarul de restaurare a Cazinoului. Asta după ce constănţenii, dar nu numai îşi vor fi exprimat părerea, prin intermediul unui sondaj de opinie, cu privire la destinaţia pe care ar urma să o aibă clădirea-simbol a Constanţei la finalul restaurării. În vara anului 2017 s-au împlinit zece ani de când Cazinoul, monument de arhitectură, parte a patrimoniului naţional, inclus pe Lista Monumentelor Istorice, a fost lăsat în paragină. Un deceniu de când autorităţile locale şi centrale din mai multe guvernări şi legislaturi încearcă sau doar mimează salvarea uneia dintre puţinele clădiri istorice în stil Art Nouveau din România. Am vorbit cu primarul Constanţei despre soarta încă incertă a unei dintre cele mai frumoase clădiri din ţară.

În 2014, Compania Naţională de Investiţii (CNI) şi Primăria Constanţaîncheiau un protocol pentru demararea lucrărilor de consolidare şi restaurare a Cazinoului, protocol care a fost prelungit în 2017. În acest interval de timp au avut loc trei licitaţii pentru adjudecarea contractului privind restaurarea clădirii, toate trei contestate la toate forurile: la comisia de licitaţii din cadrul CNI, la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Constestaţiilor şi în instanţele de judecată. Neatribuirea contractului a însemnat, evident, degradarea constantă a Cazinoului. Obiectivul a făcut înconjurul lumii în imagini, devenind extrem de atractiv pentru fotografii pasionaţi, printre altele, de exotic şi de ruine.

Cazino (78)

La momentul actual, municipalitatea constănţeană analizează dacă mai este cazul să încerce resuscitarea monumentului prin intermediul CNI, ceea ce ar presupune organizarea celei de-a patra licitaţii şi, doar în cel mai fericit caz, atribuirea contractului, dar asta la o dată încă nedefinită, sau dacă să preia înapoi imobilul în administrare pentru a încerca salvarea sa prin contractarea unui împrumut bancar. În acest sens, Primăria Constanţa derulează un sondaj de opinie, prima întrebare adresată repondenţilor privind sursa de finanţare prin care aceştia doresc să se realizeze restaurarea clădirii de patrimoniu.

L-am întrebat pe actualul primar dacă, atunci când a acceptat ca acest monument să treacă la CNI, s-a interesat dacă instituţia a mai finanţat astfel de proiecte de reabilitare a monumentelor şi care a fost durata de timp care s-a scurs până la atribuirea contractului, dacă au existat contestaţii la licitaţii.

Decebal Făgădău a răspuns sec: Compania Naţională de Investiţii a finanţat monumente pe întreg teritoriul ţării.”

În cei trei ani de când Cazinoul se află în ograda Companiei Naţionale de Investiţii, pentru o restaurare care nu a fost demarată nici până acum, autorităţile au declarat că de vină pentru această tergiversare sine die, cauzată de contestarea licitaţiilor, este legea achiziţiilor publice. De aceea, l-am întrebat pe primarul Decebal Făgădău, care este şi preşedintele Organizaţiei Municipale a PSD Constanţa, dacă a solicitat vreodată colegilor săi parlamentari de Constanţa să facă ceva în privinţa legislaţiei, pentru ca proiecte de amploare, precum proiectul privind Cazinoul, să nu mai fie blocate de contestaţii.

„Da, şi nu doar eu. Asociaţia Municipiilor din România este în discuţii cu toţi parlamentarii României pentru modificarea Legii achiziţiilor publice. Au fost numeroase iniţiative de modificare a legii, toate acestea sunt coordonate de către Autoritatea Naţională pentru Achiziţii Publice.

Legislaţia achiziţiilor, eterna problemă

Contractarea unui împrumut de la o bancă ar reprezenta, fără îndoială, o povară pentru constănţeni. Reabilitarea Cazinoului s-ar face, deci, din buzunarul fiecăruia dintre ei. Există, în România, oraşe cunoscute pentru investiţiile masive, cu fonduri europene, în zonele centrale în monumente, precum Oradea şi Alba Iulia. De ce acolo s-a putut şi aici nu? De ce nu a optat municipalitatea pentru depunerea unui proiect în vederea accesării de fonduri europene pentru reabilitarea Cazinoului?

Cazino (68).JPG

„Municipalitatea a pregătit documentaţia pentru accesarea de fonduri europene, dar întreaga documentaţie a fost pusă la dispoziţie, ulterior, Companiei Naţionale de Investiţii în momentul în care toate sumele alocate reabilitării (n.r. fonduri europene) de monumente fuseseră epuizate. Ştiam acest lucru din timpul în care Ministerul Dezvoltării era condus de Elena Udrea. Nu mai erau bani pe axa 5 din fostul exerciţiu financiar. Am încercat pe axa 5.1 şi nu mai existau fonduri, iar pe axa 5.2, privind turismul, cheltuielile cu restaurarea monumentelor nu erau eligibile. POR 2007-2013. Ulterior, nu am mai putut accesa fonduri europene, pentru că nu puteam aloca buget de două ori, de la entităţi diferite, pentru acelaşi obiectiv”, a explicat edilul-şef al Constanţei.

Acesta susţine că nu s-a luat încă o decizie privind revenirea Cazinoului la adminitraţia publică locală.

„Banii pentru restaurarea Cazinoului au fost alocaţi în ultimii trei ani, în fiecare an, în bugetul Companiei Naţionale de Investiţii. Deci banii există, problema nu e legată de sursa de finanţare, ci de achiziţie. Legislaţia în domeniul achiziţiilor este una greoaie, lucru cunoscut la nivelul tuturor entităţilor publice. Nu are legătură cu autoritatea contractantă.

 

Decebal Făgădău nu a criticat însă atât legea, cât alte instituţii care, în opinia lui, ar trebui să facă parte din comisia de licitaţii din cadrul CNI, pentru a nu se mai ajunge în situaţii similare celei de acum, în care atribuirea unui contract este contestată ani la rândul. Acesta s-a referit la Ministerul Culturii, la Inspectoratul de Stat în Construcţii şi la Ordinul Arhitecţilor.

„În cadrul echipei CNI ar trebui să se regăsească şi aceşti specialişti. Ei lipsesc din echipa de proiect”, a declarat primarul Constanţei. E greu de înţeles de ce oraşe precum Alba Iulia şi Oradea s-au putut încadra în timp pentru a prinde fondurile europene necesare, iar Constanţa nu, de ce un oraş de talia Constanţei nu s-a mişcat mai bine din punct de vedere administrativ şi procedural.

„CNI nu va investi în restaurarea Cazinoului cu funcţiunea de cazino”

În acest context, l-am întrebat pe primarul Decebal Făgădău şi dacă, având în vedere cei peste 3 ani pierduţi cu protocolul cu CNI şi, mai ales, degradarea constantă şi destul de pronunţată a monumentului, dar şi perioada care se va scurge până la reabilitarea propriu-zisă a imobilului crede că i s-ar putea imputa o vină morală în ceea ce priveşte Cazinoul.

„Degradarea Cazinoului nu este pronunţată. Există o degradare constantă, dar nu pronunţată. Imobilul nu prezintă risc în ceea ce priveşte stabilitatea sa. Singura vină ce mi-ar putea fi imputată este aceea că am respectat întru totul legislaţia. E valabil şi pentru colegii de la Compania Naţională de Investiţii”, susţine şeful adminitraţiei publice locale constănţene.

În ceea ce priveşte consultarea publică derulată acum cu privire la utilitatea care va fi dată Cazinoului după reabilitarea sa, Făgădău precizează că demersul nu este tardiv şi că este în conformitate cu modificarea Legii achiziţiilor publice.

„În urmă cu 3 ani, când a fost aprobat proiectul de reabilitare a Cazinoului, aveam o altă lege a achiziţiilor publice. Astăzi, legea presupune elaborarea unei teme de proiectare, care nu era necesară acum 3 ani. Pentru elaborarea temei de proiectare, consultăm populaţia, pentru că în funcţie de destinaţia Cazinoului se proiectează toate instalaţiile, dotările şi funcţiunile”. 

Totodată, primarul consideră că efectuarea, de către Primăria Constanţa, a acestui sondaj de opinie se impune pentru că oamenii trebuie să fie consultaţi cu privire la sursa de finanţare. Dacă ar alege ca monumentul să fie restaurat şi consolidat cu banii dintr-un împrumut bancar ar însemna, de fapt, că imobilul ar fi salvat chiar din banii lor.

„Înainte de a pleca la un nou drum, pentru că aşa a hotărât instanţa care a contestat licitaţia, am considerat că este de datoria mea, tocmai ca primar ales al constănţenilor, să îi întreb dacă mergem în continuare pe varianta restaurării Cazinoului cu fonduri guvernamentale sau dacă accesăm un împrumut ca să îl restaurăm noi. Mi se pare absolut firesc să îi întreb pe constănţeni ce destinaţie îşi doresc pentru Cazino, pentru că în funcţie de ce destinaţie îşi doresc vedem şi sursa de finanţare. De exemplu, dacă oamenii îşi doresc ca în imobil să funcţioneze un cazino, în sensul de jocuri de noroc, este evident că este exclusă posibilitatea de a finanţa acest proiect din fonduri guvernamantale. CNI nu va investi în restaurarea Cazinoului cu funcţiunea de cazino.

 

În 2016, în cadrul unei dezbateri care a avut loc chiar în Cazinoul din Constanţa, redeschis publicului larg special cu ocazia evenimentului, primarul Decebal Făgădău declara încrezător: „Sunt convins că anul viitor vom vedea schelele pe Cazino

După nici doi ani, acesta este mult mai rezervat în declaraţii. Mărturiseşte că nu îşi doreşte să rămână în istoria Constanţei ca primarul care a reuşit reabilitarea monumentului de arhitectură, ci ca „primarul care măcar a început reabilitarea Cazinoului”.

Întrebat când anume estimează că monumental va fi, în sfârşit, restaurat şi consolidat, Decebal Făgădău nu a putut avansa niciun termen. Nici măcar unul orientativ.

„Nimeni nu poate spune, în acest moment, când va fi reabilitat Cazinoul.

 

Întregul material poate fi citit pe Press HUB.

 

Advertisements

Suntem o sumă de ceruri

Atunci când aveam aproape cinci ani am înţeles – da, chiar am înţeles sincer, profund, cu bucurie – ce este iubirea. Nu iubirea cerută, cumva impusă de societate, de stereotipuri, de contexte, de conjuncturi, de ipocrizii, de instituţii. Ci iubirea fără de margini, fără limite. Iubirea fără cale de întoarcere. Adâncă, fericită, uneori dureroasă. Cea mai mare plăcere a mea era să îi răspund bunicii mele la întrebarea „Cât de mult mă iubeşti?”. Răspundeam gradual, aşa cum chiar ea mă învăţase, într-un joc de-al nostru, scornit de ea atunci când se chinuia să mă adoarmă la prânz: cât o furnică. Apoi, cât o căpşună. „Cât cerul te iubesc de mult, Buni!”. Era pentru mine, la vârsta aceea, superlativul. Este şi acum. Probabil de aceea obişnuiesc să mă întorc, destul de des, la cel mai frumos răspuns care a existat vreodată. În viu grai sau în scris, revin, la intervale relativ regulate, la acest „cât cerul te iubesc!”.

În goana noastră după diplome, burse, locuri de muncă, promovări, concursuri, credite bancare, rate, vacanţe pentru care economisim, uneori, trei ani, canapele, covoare şi biblioteci, uităm, poate (doar poate), de iubirea din noi. De iubirile din noi. N-ar fi, probabil, atât de grav, dacă în toată această fugă de stress, de nervi, de job-uri extrem de solicitante şi şefi imposibili, n-am uita, de fapt, de cerurile din noi. De cerurile pe care le-am iubit, pe care le iubim. Dezinteresat, total. Uneori, ca fraierii. Alteori, de norocoşi ce suntem. Cerurile care au fost de la început sau care au devenit, pe parcurs, parte din noi. Care ne-au definit, ne-au format, ne-au conturat. Cerurile care ne-au făcut, când şi când, să nu fim străini de fericire, de preaplin. Şi care, uneori, ne-au făcut să plângem isteric, cu muci, cu sughiţuri.

Cerurile mele sunt oamenii. Aceia care-mi sunt şi zi, şi noapte, cei care-mi cunosc cele o mie de frici şi cele câteva frustrări. Aceia care m-au crescut şi care încă mă cresc, care-au făcut din copilăria mea cel mai sigur ţărm la care m-aş întoarce mereu. Sunt, de fapt, suma cerurilor din mine, fără de care eu n-aş mai fi eu. Suntem o sumă de ceruri pe care, când şi când, le uităm suspendate în spaţiu şi timp, pentru că nu găsim nici ziua, nici ora potrivite pentru un telefon, un mail, un mesaj, o cremă de zahăr ars, nişte cartofi prăjiţi, un vin bun. Suntem cerurile pentru care nu mai găsim energia de-a le cuprinde. Şi, totuşi, totuşi… Dac-ar fi să cad, în cer aş vrea să cad, iar dac-ar fi să mor de fericire, din cauză de ceruri sper să fie.18788384_1364378770264687_1957770464_n (1)

vila_elena_1_FOrdinul Arhitecţilor din România (OAR) – Filiala Teritorială Dobrogea achiziţiona, în 2012, în Constanţa, o clădire de la începutul secolului XX, situată pe bulevardul Ferdinand numărul 75. Este vorba despre Vila Elena, construită în 1923. Terenul cumpărat de OAR Dobrogea are 633 mp şi două corpuri de clădire, cu o suprafaţă la sol de 236 mp. Aflată pe unul dintre cele mai importante bulevarde la Constanţei, Vila Elena este, la ora actuală, o ruină. Înainte de a fi achiţionat de Ordinul Arhitecţilor, imobilul era considerat, în ultimii ani, de locatarii blocurilor A5 şi A6, situate în imediata sa apropiere, un adevărat focar de infecţie. Deşi au trecut cinci ani de când OAR Dobrogea a cumpărat terenul, respectiv Vila Elena, până în prezent clădirea nu a fost restaurată. Mai mult, nici nu există vreun semn că lucrările de restaurare vor fi demarate prea curând.

În urmă cu cinci ani, Ordinul Arhitecţilor din România – Filiala Teritorială Dobrogea achiziţiona Vila Elena de pe bulevardul Ferdinand din Constanţa, cu intenţia clară de a o restaura şi de a face din ea noul sediu al OAR. Pentru a cumpăra imobilul, OAR Dobrogea a primit sprijin financiar de la OAR central. Potrivit declaraţiilor arhitectului Alexandru Bălan, preşedintele OAR Dobrogea, ordinul îşi propunea şi încă îşi propune ca această clădire de la începutul secolului XX să devină „Casa Arhitectului”.

„Deocamdată este o ruină, dar o vom reabilita. Vila Elena are o patină a timpurilor respective, îi vom pune în valoare arhitectura”, preciza, în 2012, arhitectul Alexandru Bălan. De asemenea, acesta menţiona că viitoarea Casă a Arhitectului va fi un spaţiu de socializare şi comunicare pentru membrii filialei OAR şi invitaţii acestora, beneficiind totodată de un spaţiu expoziţional destinat atât publicului larg, cât şi membrilor OAR, de un spaţiu care să găzduiască mese rotunde, dezbateri şi conferinţe. În 2013, arhitectul Bălan dădea garanţii că, până la finalul anului, clădirea va fi funcţională.

 

Cinci ani mai târziu

vila_elena_2

În pofida faptului că au trecut deja cinci ani, Vila Elena se află în acelaşi stadiu de degradare. Ceea ce face situaţia cu atât mai regretabilă este faptul că forma iniţială a clădirii s-a păstrat, chiar dacă nu mai există acoperiş şi ziduri despărţitoare. Deci, deşi din punct de vedere arhitectural vila poate fi salvată, în cei cinci ani de la cumpărarea sa de către OAR nu s-a schimbat nimic. Ceea ce trebuie menţionat este că Vila Elena este una dintre cele câteva clădiri de la începutul secolului XX, din Constanţa, care au rămas încă în picioare. Imobilul i-a aparţinut lui Tache Manicatide, nume sonor în oraşul port, comerciant şi membru marcant al Partidului Conservator, dar şi fost preşedinte al Camerei de Comerţ. Acesta a vândut-o însă, în anul 1942, familiei Şteflea. Imobilul a fost naţionalizat în 1950, urmaşii familiei Şteflea reuşind să recupereze clădirea după 1990. OAR Dobrogea a achiziţionat Vila Elena de la un notar din Braşov care, la rândul său, o cumpărase de la moştenitorii Şteflea.

Vila Elena reprezintă fidel arhitectura anilor ’20, de după Primul Război Mondial. Are un stil eclectic, iar  faţada cu placaj din piatră, conservată aproape integral, împrumută din arhitectura gărilor din acea perioadă. De altfel, conform spuselor arhitectului Alexandru Bălan, prin spatele Vilei Elena trecea, în primii ani de viaţă ai imobilului, calea ferată din Constanţa.

Sursa foto: ziuact.ro

Articolul integral poate fi citit pe justitiecurata.ro

cetatea-capidava-1După ce, în toamna anului trecut, Ministerul Culturii anunţa că situaţia Cetăţii Capidava „este deosebit de gravă” din cauza faptului că asupra sitului arheologic se intervenise abuziv, Comisia Naţională LIMES încurajează, zilele acestea, reluarea demersurilor pentru finalizarea proiectului de restaurare a cetăţii. Read the rest of this entry »

Prezentă, pentru câteva zile, la Constanţa, cu ocazia Târgului de carte Gaudeamus, ajuns, vara aceasta, la ediţia cu numărul 100, Angela Cristea, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, vorbeşte, în acest interviu, despre cât de importantă va fi, pentru România, preluarea preşedinţiei Consiliului UE, despre schimbările majore prin care a trecut, în cei zece ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România, dar şi despre valorile fundamentale ale construcţiei europene, la care este nevoie să se revină în cazul unor crize precum criza migraţiei.

angela_cristea Read the rest of this entry »

Toată fericirea lumii

20133779_1609810582385692_1117096016_o

Nu auzeam nici „ia nămolu şi piatra de baie!”, nici „banane proaspete, bronzate”, nici despre porumb fiert şi gogoşi. Aşa ceva auzeai doar în Mamaia şi la Modern. Plaja Trei Papuci era încă virgină. Curată. Avea în ea ceva ce pentru mine ţinea strict de copilărie. Chiar şi de copilăria pierdută, fiindcă îmi imaginam, la şapte, opt ani, că toţi adulţii care vin acolo se întorc, de fapt, să-şi caute, să-şi retrăiască – chiar dacă parţial – copilăria. Copilăriile. Read the rest of this entry »

10 ani. Mai vreau

IMG_0813

Împlinesc, peste câteva zile, 10 ani de presă. Nu sunt mulţi. Nu sunt puţini. Dar sunt anii mei. Sunt micile, marile mele lupte. Într-o Constanţă pe care mi-am dorit-o mereu mai bună, într-o presă pe care am visat-o mereu mai aproape de interesul public, de omul de rând. Mai puţin umilă în faţa autorităţilor, a directorilor şi directoraşilor care se tot perindă prin fotolii prea înalte pentru ei. 10 ani de presă într-o Constanţă ca un carnaval, o mică junglă în Balcani, cu toate paradoxurile, cu toate nonsensurile posibile. Read the rest of this entry »