"The notes you don't play are as important as the ones you do" – Miles Davis

Archive for the ‘Vârful cuvintelor’ Category

Toată fericirea lumii

20133779_1609810582385692_1117096016_o

Nu auzeam nici „ia nămolu şi piatra de baie!”, nici „banane proaspete, bronzate”, nici despre porumb fiert şi gogoşi. Aşa ceva auzeai doar în Mamaia şi la Modern. Plaja Trei Papuci era încă virgină. Curată. Avea în ea ceva ce pentru mine ţinea strict de copilărie. Chiar şi de copilăria pierdută, fiindcă îmi imaginam, la şapte, opt ani, că toţi adulţii care vin acolo se întorc, de fapt, să-şi caute, să-şi retrăiască – chiar dacă parţial – copilăria. Copilăriile. (more…)

Advertisements

10 ani. Mai vreau

IMG_0813

Împlinesc, peste câteva zile, 10 ani de presă. Nu sunt mulţi. Nu sunt puţini. Dar sunt anii mei. Sunt micile, marile mele lupte. Într-o Constanţă pe care mi-am dorit-o mereu mai bună, într-o presă pe care am visat-o mereu mai aproape de interesul public, de omul de rând. Mai puţin umilă în faţa autorităţilor, a directorilor şi directoraşilor care se tot perindă prin fotolii prea înalte pentru ei. 10 ani de presă într-o Constanţă ca un carnaval, o mică junglă în Balcani, cu toate paradoxurile, cu toate nonsensurile posibile. (more…)

Mulţumesc, My Lord!

M-am întâlnit cu el vineri dimineaţă, în mod cu totul neaşteptat. Seara, când am tras linie, ziua de vineri s-a dovedit a fi una proastă, cu nervi prea mulţi. El a fost, însă, frumoasa paranteză rotundă. Momentul magic al zilei. Cel încărcat cu vrajă, la care nici nu visasem. Porţia mea de bucurie necenzurată. Nesperată bucurie…

Ne-am întâlnit în faţă la Cazino. Întâmplător. Încă adormită, încruntată din cauza soarelui, nu l-am văzut iniţial. Abia ulterior l-am ghicit şi-am început să fug spre omul – spiriduş, omul culorilor mele care, de fapt, nu-s ale mele. Omul care s-a dedicat, în întregime, cu dragoste şi încăpăţânare, unei pasiuni care, uneori, (te) copleşeşte.

(more…)

„Libertatea nu-i suficientă”

Interviu

Cristina Guseth vorbeşte despre ziarişti, ca despre oameni cu o bună aşezare în lume şi în ei, atâţia câţi mai sunt, despre profesionişti marginalizaţi şi despre ce a rătăcit presa din România. Directorul Freedom House România consideră că Guvernarea Năstase a rămas cea mai rea perioadă pentru presa românească postdecembristă, dar şi că, pentru actuala criză din presă, vinovaţi sunt şi ziariştii, pentru că nu-şi apară principiile. Un dialog cu Cristina Guseth despre ce am pierdut deja şi despre ce riscăm să pierdem de acum înainte în domeniul presei.

Raportul Freedom House privind libertatea presei, dat publicităţii în 2011 (n.r. – Freedom of the Press 2011: A Global Survey of Media Independence), situa România pe locul 87 în clasamentul global al libertăţii presei, după ţări precum Bulgaria sau Serbia. Pentru că se apropie Ziua Mondială a Libertăţii Presei, ar fi interesant să aflăm cum caracterizaţi dumneavoastră, în calitate de director al Freedom House România, starea actuală a presei autohtone. Este ea mai puţin liberă decât se spune că a fost în primii ani de după Revoluţia din ’89?

Cred că în anii imediat după 89 a existat un entuziasm şi o pasiune pe care nu o mai regăseşti azi; îmi aduc aminte că arhivam Revista 22, cred că aveam colecţia pe un an. Era un chef de citit ziarul care s-a atenuat mult în timp…

(more…)

Copiii care „muşcă“ din părinţi sau despre stânga şi dreapta politicii româneşti

Interviu

Daniel Citirigă, unul dintre istori­cii tinerei generaţii, este asistent uni­versitar la Facultatea de Istorie şi Şti­inţe Politice din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa. În prezent este doctorand la Institutul de Istorie „N. Iorga”. La universitate este titular al seminariilor de „Istoria Europei în secolul XX”, „Politica externă a Ro­mâniei în secolul XX” şi „Istoria rela­ţiilor internaţionale”. Daniel Citirigă vorbeşte despre stânga şi dreapta din politica românească, despre estom­parea principiilor doctrinare, pre­cum şi despre falsele reforme.

Vorbeam în urmă cu aproximativ doi ani despre reforma partidelor politice din România. Dia­logul nostru avea loc în preajma ale­gerilor interne din PSD şi vă întrebam atunci dacă reforma anunţată de soci­al-democraţi are vreo şansă de concre­tizare, dacă vom fi martorii unei schim­bări profunde sau dacă reforma va fi, de fapt, un simulacru. Cum stau lucrurile în momentul de faţă?

Atunci vorbeam despre reforma PSD-ului şi spuneam că electoratul PSD nu este electoratul care să-şi dorească reforme. Din acest punct de vedere nu cred că schimba­rea lui Mircea Geoană cu Victor Pon­ta a fost o mare reformă. Ea a repre­zentat doar înlocuirea candidatului ca­re pierdea alegerile prezidenţiale cu un Victor Ponta care făcuse parte din sta­ff-ul de campanie al lui Geoană. Victor Ponta şi nume grele ale PSD avuseseră o revelaţie şi ne transmiteau că româ­nii au ales bine când au ales Traian Bă­sescu. Mai mult, cred că ceea ce se în­tâmplă în ultima vreme cu Mircea Geoa­nă, care nu mai este bun nici măcar în calitate de membru de partid, este oare­cum jignitor pentru cetăţenii care l-au votat. A spune că un fost lider al PSD-ului, care a luat cinci milioane de voturi, este slab sau indezirabil pare oarecum acuzator faţă de românii care l-au vo­tat. De aceea, cred că intervine întreba­rea: care este adevăratul Mircea Geoa­nă, cel din 2009 sau Mircea Geoană de astăzi? Victor Ponta din 2009 sau Vic­tor Ponta de astăzi? Greu de răspuns. Decizia pare şi mai ciudată dacă ţinem cont de acuzaţiile ce i se aduc lui Mircea Geoană. Până la urmă, asupra sa nu pla­nează un mare scandal de corupţie, aşa cum planează, spre exemplu, asupra lui Adrian Năstase. Mircea Geoană se fa­ce, poate, vinovat pentru faptul că este mai vizibil decât Victor Ponta. Această dispută, care îl pune în opoziţie pe Pon­ta chiar şi cu Iliescu şi cu Năstase, îmi aminteşte de versurile unui cântec al lui Tudor Gheorghe, „Maturizare”: „Au fă­cut copiii noştri dinţi/ Muşcă din bunici şi din părinţi”.

(more…)

Distrugerea Zonei Peninsulare şi „hoţii de frumuseţe”

Administraţia publică locală constănţeană are în vedere aprobarea unui nou plan de urbanism zonal (PUZ) pentru Zona Peninsulară, zona istorică a oraşului, un adevărat mozaic intercultural şi interetnic. Acest nou PUZ nu se află, însă, în dezbatere publică, iar constănţenii sunt, ca de atâtea alte ori, privaţi de dreptul lor de a contura, într-un fel sau altul, ceea ce, în ţările civilizate, se numeşte „arhitectură participativă”. De ce secretomania asta? De ce lipsa de transparenţă? Poate din aceleaşi motive pentru care nici planul de urbanism general al Constanţei (despre care s-a mai vorbit, pe ici, pe acolo, începând din 2010), neactualizat de mai bine de zece ani, nu face subiectul vreunei dezbateri publice. Poate pentru că aceste proiecte extrem de importante pentru o comunitate trebuie să fie branşate, înainte de toate, la o serie de interese „subterane”, în scopul de a stimula specula funciară.

Un PUZ pentru… „băieţii deştepţi”

Despre noul PUZ al Peninsulei constănţeanul de rând nu ştie mare lucru. Şi asta în pofida faptului că el, constănţeanul, va fi afectat în mod direct. Acest nou PUZ se află, în prezent, în stadiul de avizare şi mai are nevoie, pentru a intra în vigoare, de două avize: unul de la Ministerul Mediului şi Pădurilor, celălalt de la Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Avize care, odată obţinute de administraţia locală, ar echivala cu un real atentat la valorile arhitecturale şi culturale ale oraşului. Şi asta pentru că, aşa cum am aflat de la arhitecţi constănţeni care dezaprobă total acest PUZ, noul plan de urbanism zonal al Peninsulei este, de fapt, un PUZ mai vechi, reactualizat, din care au fost însă eliminate exact acele prevederi care zădărniceau împlinirea dezideratelor de propăşire ale unor căpătuiţi.

(more…)

Şi libertatea se învaţă, nu-i aşa?

Godinul din hol, lampa cu gaz, desenele animate cu iepuraşul şi coiotul. „Nu zaieţ, nu pagadi!”. Doar două ore de curent pe zi. Mâncare pe cartelă. Gentuţa mea de grădiniţă pe grena şi bleumarin, design minimalist, auster, pentru ca nimic să nu iasă în evidenţă. Cenuşiu, mult cenuşiu. Cât vedeai cu ochii: pe stradă, la cămin, la grădiniţă. Ah, libertatea…

(more…)