"The notes you don't play are as important as the ones you do" – Miles Davis

IMG_2875

Episodul 23

Avea când şi când sentimentul că, dacă ar trebui să mobileze o casă cu lucrurile ei, n-ar reuşi. Fiindcă nu avea multe lucruri. Cărţi, un şevalet, sute de tuburi de culori, pensule, trei urşi din pluş şi zeci de fulare şi mănuşi. Cumva paradoxal, fiindcă ea ura iarna… Avea totuşi şi o pereche de patine pe gheaţă. Una peste alta, lucrurile astea ar fi încăput, poate, într-o cutie. O cutie mare. Ştia că, dacă s-ar fi ghemuit, ar fi încăput şi ea în cutie… Le-ar fi putut, deci, băga pe toate astea într-o cutie. Inclusiv pe ea.
Cu restul însă ce era de făcut? Unde ar fi băgat restul? Unde ar fi înghesuit tot ce nu încăpea în cutia asta mare?

Unde-ar fi pus lanternele şi lanternuţele pe care le poartă la ea, din cauza fricii de întuneric? Dar toate fricile care făceau parte din ea? Pe ele unde le-ar fi înghesuit, cu riscul de a le şifona? Da, ar fi renunţat la frici oricând, dar ele nu să dădeau duse. Poate nu încă.

Unde ar fi pus păpuşile Matrioşka? Dar zilele şi nopţile? Mai ales nopţile nedormite… Unde şi-ar fi aşezat mâna stângă, care uneori o doare din cauza vremii şi pe care nu o folosea la cărat? Nu putea duce cu ea mai mult de două kilograme.

Unde şi-ar fi pus busola? Eh, aici, da, era o problemă. Căci busola era el. Era omul-iubire. Omul în dreptul căruia acul de ceas care indica dorul alerga mereu, mereu, mereu ca un nebun. „Dacă ţi-e dor, înseamnă că iubeşti”. Aşa i-a spus busola. Iar ei îi era întotdeauna dor.

Unde ar fi băgat culcuşul în care păstrase amintirile? Vii, atât de colorate, atât de puternice. Aveau chiar şi mirosuri, arome… Păreau cumva imemoriale. Dar ele erau toată viaţa ei. Copilăria. Jumătate din copilărie era ca-n filmele americane, jumătate, ca-n alea româneşti. Ar fi vrut să păstreze doar jumătatea americană. În cea românească erau încă nişte lacrimi pe care nu le mai dorea. De fapt, nu şi le dorise niciodată.

Dar inima? Pe aceasta unde-ar fi băgat-o? Inima în care erau bunica şi prietenii şi fratele ei? Aşteptările? Şi fugile, revenirile? Atacurile de panică?

Omul-iubire de care îi este mereu dor, omul care-i este nordul şi sudul n-avea loc în cutie. Nici bunica, fratele, prietenii, oamenii frumoşi care-au venit în sufletul ei şi n-au mai plecat nu încăpeau. Şi nici inima nu avea loc. Inimile n-au loc în cutii. În nicio cutie, oricât ar fi fost aceasta de mare. Şi oricum ea n-ar pleca nicăieri, niciodată.
Fiindcă tot ce contează este aici.

Advertisements

Comments on: "Viaţa ei nu încape într-o cutie" (2)

  1. gianina titica said:

    Io iti “interzic” sa scrii atat de… trist… sublim… actual… mai cauta tu niste cuvinte!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: