"The notes you don't play are as important as the ones you do" – Miles Davis

Episodul 11

Era, acum, seara târziu, pe stadion… S-ar fi descălţat ca să simtă, în picioarele goale, picăturile de apă din iarbă. Căci la ora asta, vara, întotdeauna iarba de pe teren era stropită. Dar în loc de asta se aşeză pe unul dintre scaunele din tribuna pentru oaspeţi şi se uită la blocurile care înconjurau stadionul. Câteva sute de apartamente luminate păreau nişte figurine de plastilină modelate de copiii. La ora asta blocurile din plastilină îi păreau, însă, strâmbe, diforme, caraghioase. Dar fiecare dintre caraghioslâcurile astea colorate în galben şi portocaliu ascunde o poveste: povestea unei încercări, a unui conflict, a unui divorţ, povestea unui vis, a unei frustrări, povestea unui şir de ghinioane. Povestea unei iubiri pe jumătate, a unei prietenii, povestea unui tavan cu steluţe fosforescente, povestea unei promisiuni: „niciodată n-am să…” sau „întotdeauna o să…”. Povestea unei dezamăgiri, a unei cafele care a dat în foc, povestea vreunei fetiţe care şi-a fisurat piciorul, povestea unui om căruia îi este dor. Dar un dor din acela cu dureri de stomac…

Îşi aminti, cu ochii aţintiţi la poveştile din apartamentele luminate, de bătrânul de care prietena lor Maria avea, când şi când, grijă. Grija cuvântului: de a-l asculta, de a vorbi cu el, de a dezbate, de a se contrazice. Îl ştia pe bătrân mai mult din povestirile Mariei, pentru că atunci când îl întâlnea nu îndrăznea decât să-l salute, nu se încumeta să stea prea mult de vorbă cu el. Bătrânul acesta, domnul C., era dovada unei credinţe în faţa căreia el se ruşina, a unei credinţe de nezdruncinat. Domnul C. era acest paradox: încăpeau îl el atâta disperare şi atâta durere şi, totuşi, atâta bucurie şi poftă de viaţă. Era… efervescent, părea omniprezent, devenea câteodată obositor şi, mai rar, ce-i drept, enervant. Era spiritual, de cele mai multe ori vesel, era de o inteligenţă rară. Era idealist, darnic, dar obosit să-şi care pe umeri necazurile. Era omul care părea că duce în buzunare fragmente de poveste dintr-o poveste mai mare care s-a spart, o poveste ale cărei cioburi refuzau să fie lipite pentru a reconstrui povestea iniţială.

Uneori, atunci când rămânea fără bani, domnul C. apela la Maria. Cerea cu ruşine, cu un soi de umilinţă în glas. Dar îşi revenea destul de repede, plecând bucuros pentru că făcuse rost de bani pentru ţigări sau pentru vreuna dintre revistele de ştiinţă pe care le cumpăra regulat. Alteori, însă, domnul C. mergea la biserică, să se roage. Şi se ruga crezând într-un Dumnezeu veşnic bun şi înţelegător şi, pentru că se afla în ceea ce el numea „casa Domnului”, apela şi la ajutorul financiar al lui Dumnezeu. Introducea, chinuindu-se, un deget în „cutia milei” şi extrăgea de acolo câte o bancnotă. A nimerit cândva una de 10 lei. S-a bucurat ca un copil.

–         Nu v-a fost teamă?, l-a întrebat el pe bătrân, atunci când acesta i-a povestit, senin, despre cum a făcut rost de bani. Îi era jenă că-l întreabă aşa ceva, dar chiar şi aşa nu s-a putut abţine.

–         De ce să-mi fie teamă? Doar iau cu împrumut de la Dumnezeu. Am să-i dau eu înapoi într-o zi, când mi-o fi mai bine…

Avea treizeci şi ceva de ani… Şi iar îi venea să strige, să cheme, să plângă, să iubească fără porţie, fără reguli, fără angajamente, fără constrângeri. Îi venea să plece sau să se întoarcă. Îi venea să ierte şi să ceară iertare. Îi era ruşine de bătrânul ăsta…

Advertisements

Comments on: "„Iau cu împrumut de la Dumnezeu”." (3)

  1. bravo.dragutz

  2. asteptam asta… 🙂

  3. Esti o artista Ada.De cite ori te citesc…cred ca ma las de scris,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: