Episodul 22
În noaptea asta cântau greierii. Ca-n nopţile din copilăria lui, atunci când adormea ascultându-i atent. Şi-ar fi oprit bătăile inimii ca să-i asculte mereu, mereu, mereu. În noaptea asta simţea greierii pe vene. Alunecând uşor, gâdilându-l. Senzaţia cunoscută, dar neexperimentată de ani de zile. Prea mulţi. Greieri alunecându-i pe vene, mergându-i tip-til în urechi. Lăsându-i să zăbovească acolo.
Era cerul din noapte. Cerul din cameră, din tavan. Cerul din palmă. Sentimentul că, deşi a rătăcit – poate – drumul, era totuşi pe drumul care trebuia.
O vedea cum devorează cartea aia, cum îl iubeşte şi pe scriitorul ăsta. Cum se îndrăgosteşte de personajele lui, pe care le dorea parte din viaţa ei. Rahat! Cartea asta nici măcar nu era cine ştie ce… Şi ce dacă! Era acolo, în ea, în toate felurile posibile.
Auzi?
Îhm…
Auzi?
Am zis „îhm“.
Mi-ar plăcea să avem nişte fiole cu fericire în frigider. Micuţe. Ca alea de calciu. Să le bem când ne vine. Când simţim nevoia…
El. Ea. Erau două linişti locuind una în cealaltă. Erau două fiole. Nu cu fericire. Dar erau bune la gust. Luate împreună. Administrate corect, însă eliberate fără reţetă.
Ada Codau 
Leave a Reply