"The notes you don't play are as important as the ones you do" – Miles Davis

Chestii de oameni mari

Episodul 17

Dacă ai fi trăit, primăvara asta ne-am fi uitat împreună la un film cu Alain Delon, cel care-ţi plăcea atât de mult. Dacă ai fi trăit, am fi ascultat până ni s-ar fi făcut greaţă Julio Iglesias, cel despre care obişnuiai să spui, glumind, că e iubitul tău. Am fi băut o cafea: eu, una tare, fără zahăr, tu una slabă şi dulce. Aşa cum mi-o făceai şi mie atunci când eram copil. Spuneai că am doar 14 ani şi că-s prea mic să beau cafea „de oameni mari”. De la problema asta izbucneau multe din certurile noastre. De cele mai multe ori eu câştigam şi-mi pregăteai cafeaua aşa cum îmi plăcea. Aşa o beau şi-acum.

Dacă ai fi trăit, mi-ai fi dat o mie de motive ca să zâmbesc în primăvara asta roz-cenuşie şi mi-ai fi spus că mă alint prea mult. Dar nimeni, niciodată, nu m-ar fi alintat mai mult decât ai fi făcut-o tu.

Mi-ai fi povestit cum mama, însărcinată cu mine, mă desena. Nu mai avea răbdare. Voia să vin mai repede. Poate că de-asta pictez, c-am fost desenat când nu venisem încă.

Dacă ai fi trăit m-ai fi învăţat din nou. Nu ştiu ce, dar m-ai fi învăţat. Să pun cuvintele în ordine, să râd la soare, să (re)găsesc mereu drumul înapoi la tine, să fiu un prieten bun pentru prietenii mei buni.

Dacă ai fi trăit, te-aş fi sunat să-ţi spun că îmi e dor de tine. Şi că m-am săturat să-mi fie aşa. Dar m-aş fi plâns de faptul că chiar şi-atunci când cred că sunt la egalitate cu timpul, el e, de fapt, cu jumătate de pas înaintea mea. Şi, deci, dorul e, şi el, înaintea mea. Ţi-aş fi fost dator cu dorul. Să-l sting, să-l potolesc.

Dacă ai fi trăit, ţi-aş fi reproşat sentimentalismul. Mi-ar fi părut, ulterior, rău. Te-aş fi rugat să-mi povesteşti, pentru a mia oară, ore şi zile şi ani din tinereţea ta şi te-aş fi ascultat ca şi cum ar fi fost pentru prima dată. Uneori aş fi luat-o înainte cu povestirea şi te-ai fi minunat că, iată!, ştiu pe de rost sau vai!, eu nu uit nimic. Nu, nu uitam. Nici acum nu uit.

Dacă ai fi trăit mi-aş fi permis şi azi să fiu cel mai alintat „copil mare”, fiindcă pentru tine aş fi rămas tot cel care-ţi spunea că te iubeşte cât cerul.

Dacă ai fi trăit, îmi place să cred că n-aş mai fi uitat că te am. Că eşti lângă mine. Că ştii când mi-e rău, când sunt nemulţumit de mine, când îmi e teamă de eşec. Că fug atunci când trebuie să rămân, că plec prea devreme, că ajung prea târziu. Sigur, mi s-ar fi părut că prea le ştii tu pe toate şi m-aş fi enervat.

Dacă ai fi trăit, aş fi fost presat de timp, nesuferit, uneori obraznic. Ţi-aş fi reproşat că mă scoţi din sărite atunci când vorbeşti în timp ce ne uităm la film, că m-am săturat să îţi explic că lucrurile nu mai sunt ca „pe vremea ta”. (Nici măcar ca pe vremea mea nu mai sunt). Aş fi fost nerecunoscător şi crud. Exasperant şi obositor. Măcinat de regrete, dar prea mândru pentru a-ţi spune – ori de câte ori aș fi simţit nevoia – chestii de oameni mari. Aşa cum e „te iubesc!”.

Era nervos de câteva zile. I se părea că primăvara asta îl sfidează. Că oamenii de lângă el au renunţat demult la decenţă. Că nu mai au simţul umorului. Că s-au caricaturizat de bună voie şi nesiliţi de nimeni. Că nu mai aleargă, că nu mai visează. Nu mai mănâncă vată de zahăr pe băţ.

Advertisements

Comments on: "Chestii de oameni mari" (3)

  1. […] cand eram copil. Spuneai ca am doar 14 ani si ca-s prea mic sa beau cafea „de oameni mari”. Continuarea pe blogul Adei {lang: 'ro'} Tags: ada codau Constanteanul a scris 8739 […]

  2. hai lamulțiani!

  3. ♥️ Pentru ca trăiești, iti spun ca esti minunata

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: