Inima rece din oamenii calzi

Câtă emoţie poate încăpea pe o scenă? Câtă emoţie poate fi revărsată, de pe scenă, în sală, către spectatori? Câte inimi calde pot vibra în faţa unei “inimi reci”? Multă emoţie… Şi mai multe inimi…

Am fost, sâmbătă seară, la Teatrul de Păpuşi, Copii şi Tineret, acolo unde Lică Gherghilescu a jucat, 29 de ani mai târziu, în piesa de debut de pe această scenă, anume “Inimă rece”. M-am bucurat să constat că în sala mică de la “Elpis” oamenii trăiesc pentru artă, prin artă. Că o fac cu pasiune, cu lacrimi în ochi, cu recunoştinţă, cu satisfacţie.

La 29 de ani de la primul spectacol susţinut pe scena Teatrului de Păpuşi, Lică Gherghilescu a revenit în piesa de debut, dar de data aceasta nu în rolul protagonistului, Peter Munk. Chiar şi aşa, însă, a fost un arc peste timp care l-a determinat pe actor să ne împărtăşească din emoţia sa, din poezia care este acest joc. Înainte ca piesa propriu zisă să înceapă, Lică Gherghilescu a fost demiurgul unui soi de remember. Ne-a prezentat poze datând chiar şi de acum 29 de ani, atunci când i-a dat viaţă eroului din “Inimă rece” sau când a jucat în “Aceşti îngeri trişti”. Ne-a vorbit, fără a ascunde faptul că are emoţii, despre cei care sunt încă şi despre cei care au fost. Şi mă refer la foştii săi colegi, la actori, la numele mari ale teatrului constănţean care acum nu mai sunt printre noi.

Fost discipol al lui Dem Rădulescu, maestrul de azi, Lică Gherghilescu a revenit pe scenă  într-o piesă regizată, de data aceasta, chiar de el. “Inimă rece” a avut ecouri tulburătoare nu atât în rândul celor mici, prezenţi în sală în număr mare, cât mai ales în rândul celor mari, care, din fericire, încă mai ţin ascunse în ei copilăriile lor.

Mulţumesc, Lică Gheghilescu! Sper să vă văd jucând mai des…