"The notes you don't play are as important as the ones you do" – Miles Davis

Episodul 3

Atunci când întorcea privirea spre copilăria lui o vedea ca pe un ierbar. Uneori, însă, se gândea la ea ca la un alfabetar. Îi aşeza aici pe oamenii care l-au învăţat alfabetul zâmbetului. „Vin din copilăria mea ca dintr-o ţară” al lui Antoine de Saint Exupéry i se potrivea perfect. Căci exact aşa se simţea. Ca într-una din acele călătorii care încep, dar care nu se mai termină niciodată. În lumea oamenilor mari se simţea uneori stingher, singur, pierdut. Şi asta în pofida ridurilor care îşi dăduseră mâna pe chipul lui de veşnic adolescent şi care erau mai vizibile atunci când era supărat sau nervos. În pofida anilor care se aşezaseră comod pe umerii lui. Era un copil locuind cu chirie într-un om mare. Era acest bărbat-băieţel care se manifesta uneori pueril sau caraghios. Era acest suflet frumos colorat într-o lume meschină.

Şi, totuşi, ochii lui râdeau. Ochii lui trădau o bucurie rareori exprimată în cuvinte. În ochii lui se înălţa zmeul de pe plaja copilăriei, plajă pe care, de altfel, o frecventa şi acum, în ochii lui fremătau dimineţile lumii şi se spărgeau toate graniţele dorurilor şi iubirilor.

Se vedea, însă, ca într-o oglindă în fratele lui. Jumătatea copilăriei sale trăia în fratele lui mai mic. Acel „Prâslea” pe care îl simţise în anumite momente ca pe o corvoadă. Acel spiriduş care moştenise tot ce pierduse el mai bun: o voce incredibilă, nişte ochi albaştri cu „electrizări” de verde-turquoise, un simţ al umorului inegalabil şi o inimă cu mai multe camere decât a lui, o inimă mai încăpătoare, în care el ştia prea bine că ocupă un loc aparte, un spaţiu imens.

Când şi când îi displăcea oglinda asta, o recunoştea fără prea multe ezitări. Când şi când îi displăcea ce au devenit el şi fratele lui. Aceşti falşi sceptici, falşi cinici, mămoşi şi încă nepermis de alintaţi. Dar în alte zile îşi privea cu atâta drag reflexia: „Sunt eu, e el, suntem noi: jumătatea aceluiaşi eu, mulaj al palmei mele, sunt eu în el, e el în mine. Ce am eu mai bun şi ce am eu mai rău. Sunt acelaşi eu, dar altul”.

Se simţea bine atunci când uşile de la camerele inimilor lor erau larg deschise, iar în ele intrau oamenii atât de dragi lor…

Advertisements

Comments on: "O inimă cu mai multe camere" (1)

  1. “Sunt acelaşi eu, dar altul”… superb

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: