"The notes you don't play are as important as the ones you do" – Miles Davis

Nu sunt dintre cei care l-au iubit. Nu sunt dintre cei care, poate, i-au fost alături atunci când i-a fost greu.

Prima dată am auzit de George Vasilievici de la o prietenă care, într-o seară, mi-a trimis una dintre poeziile lui. Şi mi-am spus doar „hmm… îmi place! Un George. George. Acel George!”. Doi ani mai târziu auzeam multă lume vorbind despre el. Cu entuziasm, cu drag, alţii cu un ciudat dispreţ pe care nu-l înţelegeam. Din cuvintele unora „transpira” bucuria copiilor: poetul George Vasilievici este şi face şi spune şi scrie. L-am cunoscut pe George cu ocazia lansării lui „Yoyo”. Bărbatul tânăr – copil mare, efervescent sau ca o gură de apă minerală care te gâdilă pe limbă şi care te face se te strâmbi puţin. Vesel, dezinvolt, acidulat, rostindu-şi calm fericirea cuvintelor. Era ca un soi de lumină, iar noi, ceilalţi, cei prezenţi la lansarea volumului, un fel de licurici. Aşa a fost „scoaterea în lume” a lui „Yoyo”.

Şi, recunosc, m-a cuprins o oarecare curiozitate faţă de poetul – „copil din flori” care, aşa cum scria chiar el, căuta ghiveci şi care învăţase „să doarmă cu inima deschisă şi să se trezească cu tot felul de oameni în ea”.

Mai târziu citeam „Poem narcisist” şi aflam că un George, George, acelaşi George muşcă din viaţă. Şi că face asta cu poftă.

Şi mai târziu l-am revăzut cu doar o zi înainte ca el să nu mai fie. Şi n-am ştiut să-i spun „Hei!!! Să ştii că nu dorm degeaba, chiar dacă visul e la tine. Aştept visul meu”. Dar n-am ştiut s-o spun. Şi n-am ştiut că George a lăsat prea mult timp inima deschisă şi nici că cineva sau ceva au coborât, poate, cu bocancii în ea. Sau au făcut-o în vârful picioarelor?!? I-or fi gâdilat sufletul?

Sunt printre cei cărora le-ar fi plăcut să-l iubească. Sunt printre cei care şi-ar fi dorit să-i fie alături atunci când, probabil, i-a fost greu. Sunt, însă, printre cei care se întreabă cum a găsit copilul George ghiveciul pe care-l căuta? Pentru că sunt convinsă că l-a găsit. Atâta doar că sper, George, să ne mai laşi să venim, asemenea licuricilor, lângă tine. Să laşi, peste noapte, inima deschisă!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: